Cel mai bine e…
Oamenii patrioţi trăiesc în…? Patria mamă, veţi spune.
Mi se pare că – nu doar odată cu ascensiunea noilor mijloace de comunicare dar, pur şi simplu, odată cu globalizarea – contează parcă tot mai mult, pentru imaginea ţării noastre, nu ceea ce facem noi în curtea noastră, ci ceea ce fac ai noştrii pe-afară. Astfel, cred că niciunui român aflat în străinătate nu se cuvine a i se reproşa că nu a locuit, trăit şi servit acestei României atât timp cât fix el a fost în slujba de comunicare a propriei ţări (atât timp cât nu este un exemplu negativ). Şi exemplele nefericite în această secţiune, a puternicei influenţe a ambasadorilor români afară confirmă rolul involuntar/ voluntar al acestora. Bursele, Erasmus şi alte sponsorizări, pe lângă scopurile lor bine stabilite, îndeplinesc şi funcţii specifice ambasadorilor.
Totuşi, ce vreau să spun e că parcă nu mai aparţin vreuneia dintre taberele extremiste: “bine, rău, dar vreau să arăt că pot să reuşesc şi-n ţara mea”, şi nici în cea “Nu am nicio şansă-n România”.
Cred că şansele noastre sunt undeva pe drum. Şi cum nimeni nu ne arată exact unde se află, e dreptul noastru, poate chiar responsabilitatea, să mergem şi să le căutăm, să le găsim. Şi, poate, să le aducem înapoi (?).
Aşadar, cred că Cel mai bine e… să ai îndrăzneala să cauţi, deopotrivă cu credinţa de a fi găsit ce căutai.
Cred ca e prima data cand aud parerea asta si la altcineva. Mie-mi place ideea cu “sansele undeva pe drum” si cred cu tarie ca asa e. Bravo. Ai spus-o frumos si corect.
Pup