Invisible

Nu am prea avut talent în a contura forme perfecte și cu creioanele cumparate de mama, însă mă pricepeam încă de mică să le amestec, să le suprapun și să umplu pagini cu fel și fel de culori. Și-mi plăceau, deși porneam de la o idee, ce ieșea pe foaie era și mai frumos. De aceea nu aveam niciun plan. Dădeam mâinii libertate totală. Și așa ideile mele devenau invizibile. Cu voia, din virtutea și poate din vina mea… Mai târziu, ochii mei au prins diferite culori exterioare, asortate cu grijă cu temperatura sufletului sau cu cea de afară. Și tot mai tâziu am observat că tot ce făceam era pentru mine. Până cineva ajungea să distingă verdele ochilor, deasupra lor era un marou perlat și nu le mai plăcea, până cineva vedea maroul sidefat, un roz pal îmi acoperea privirea și nu îi mai plăcea, până cineva era să vadă toate culorile din ochii mei, era atent la culorile care lipseau de dedeasupra lor. Până cineva… Invisible.