Au inceput inscrierile pentru Scoala Alternativa de Gandire Creativa
In urma cu aproape doi ani auzeam pentru prima oara de Scoala Alternativa de Gandire Creativa, si tot in acelasi an m-am inscris la cursurile scolii. Experienta avuta in bratele Scolii, nu numai ca mi-a adaugat valoare dar m-a ajutat sa valorific resurse pe care le subestimam sau de care nu eram constienta. Vorbind de resurse, tot scoala mi-a adus aproape oameni frumosi si capabili de idei marete. Am avut parte de traininguri pretioase si de briefuri reale, cu deadline-uri gemene cu cele intalnite in agentiile de profil. Si nu doar atat. Alaturi de fondatoarea Scolii, Teodora Migdalovici, te inscrii involuntar si la niste cursuri de viata mai scumpe decat orice moneda. Iar munca celor cateva luni de pregatire se rasplateste cu participarea la cel mai mare Festival International de Publicitate, Cannes Lions. De aceea, sunt onorata sa anunt ca au inceput inscrierile pentru semestrul Eurobest.
A venit toamna si pentru Scoala Alternativa de Gandire Creativa. Scoala pentru cei care stiu ca pot si fac mai mult si nu doar cred acest lucru. Echipele inscrise vor trebui sa dea dovada de abilitati de gandire laterala si sa fie capabile sa-si traduca ideile in practica, pe-o foaie de hartie sau intr-un filmulet.
Scoala recruteaza masteranzi, doctoranzi sau studenti in ani terminali, fluenti in
engleza, cu atitudine constructiva, care vor sa fie la curent cu dinamica
globala in comunicare si cred ca prin efort, traininguri si experienta
acumulata pot fi performanti nu doar la nivel local, ci international, pe zona
de strategie si cultura a ideii.
Cursurile si briefurile se centreaza in jurul urmatoarelor discipline: visual
craft, creative media, design, cyber, creative pr, strategie si branding.
Taxa de participare la semestrul Eurobest este de 200 E si 550 la toate cele 3
semestre – Eurobest, Dubai Lynx, Cannes Lions.
Aplicatiile exceptionale primesc bursa (nu platesc taxa).
Daca vrei sa aflii mai multe detalii, ai la dispozitie adresa de email gradinita@canneslions.ro sau numarul de telefon 0744 10 50 15.
Mai multe la www.thealternativeschool.com,
www.thealternativeschool.com/blog, www.canneslions.ro
www.canneslions.com, www.eurobest.com.
Dumitrita Hirtie, young communication lion



