Leul și Țara leului
Don’t worry, the world is so small..
Alături de un entuziasm bine gestionat, am ajuns în fața Parlamentului Europei. Împreună cu ai mei colegi analizam mulțimile nerăbdătoare să cunoască clădirea Parlamentului. Nu trec decât aproximativ trei minute și un chip mă pune în ipostaza: “Sunt în Bruxelles sau în București?” Îmi revăd o colegă de facultate din România, iar descrierea surprizei ar fi cronofagă și poate prea inocent simțită…
Cine, Cum, Când, De ce…ș.a.m.d UE.
Un ofițer civil (cum aflu mai târziu că se numește a sa carieră) ne prezintă logic, digerabil pentru cunoștințele fiecăruia, istoria, activitățile, membrii UE, Comisia Europeană, Parlamentul Europei și Consiliul UE. Nu aș fi ținut să menționez acest lucru dacă nu m-ar fi surprins niscaiva detalii. Pe lângă verva sa, calitate ce a reținut la maximum atenția unui public apreciabil, am fost atentă și la alte detalii, nu numai la fondul discuției. “Defect profesional” :).Cred că era conștient că este prima persoană legitimă ce vorbește și reprezintă UE. Spun acest lucru pentru că am avut în fața mea un comunicator exemplar ce mi-a prezentat identitatea și cultura organizației UE în realitate, și nu numai cea intangibilă majorității, aflată din cărți, broșuri, cursuri și persoane publice. La final, un reprezentat al transporturilor în Parlament(îmi scapă numele și nu vreau să induc în eroare) a avut o intervenție cam incisivă la întrebarea unui student turc. Cel din urmă întrebase ceva legat de motivele pentru care Croația nu a fost încă adoptată de UE. Întrebarea a fost adresată cu direcție către ofițerul civil, iar invitatul din final și-a arătat frustrarea pe motiv că timpul lui este foarte important și să fim mai atenți cu-i adresăm întrebările. De acord cu el. Doar că este vina lui pentru propria nemulțumire. Trebuia de la început să precizeze: “Am la dispoziție doar 30 de minute, în care trebuie sa realizez și un itinerariu.Use them wisely”. Plus că l-a numit pe ofițerul civil într-un mod ce nu se pretează unui fost diplomat: He is just a civil officer, and I have such a busy schedule! Și asta în contextul în care ofițerul s-a comportat diplomatic. Se întâmplă și la case mai mari.
Pe urmă am fost “entertained” cât se poate de serios de om genial (la secțiunea Fotografii am inclus câteva poze din prezentarea dânsului). Am avut ocazia să ascultăm și să privim mai mult decât un profesor, mai mult decât un om politic, nu doar carismă și caracter, ci o persoană ce-și cunoaște publicul. Ce mi-a rămas în minte, ca un învățământ reamintit, de la d-l “ofițer civil” este:”The personal reputation of the deputies is the most important thing, especially in the EP”. Și cum să fie altfel nu văd. În mai toate observațiile a fost vorba de reputație. Polonia a fost când lăudată economic(?), când blamată pentru atitudinea avută într-un anumit context, de asemenea, economic.
Concluzia: pregătirea și reputația deputaților contează și ea pentru brandul de țară. La ordinul detaliilor de duzină chiar, imaginile și reprezentările izvorăsc de unde te aștepti cel mai puțin.
Ce vânt mi-a bătut printre sprâncene și gene în Bruxelles? Unul de Londra, cu influențe pariziene. Am simțit că sunt în Londra.Mulți oameni îmbrăcați office. Parcă numai așa îmbrăcați. Limba franceză îmi spunea totuși că nu sunt în Londra. Văd Bruxelles-ul ca o simbioză între Londra și Paris. Concluzia intrinsecă? București-ul a fost și el prezent în scenetă, în cea imaginară și sufletească, cel puțin.
Îmi trece un gând ciudat prin minte: ce anume face diferența între imaginea țărilor, la nivel de reputație? Arhitectura da, dar nu la asta mă refer; Limba? Limba româna este 0 limbă melodică, plăcută; Relieful? Al cui este mai ofertant?; Economia? Suntem înaintea Bulgariei și a multor altor țări; Instituții? Sistemul educațional român este enumerat printre cel al Norvegiei, Finalandei și Danemarcei; Istoria? Nu suntem “antipatici” d.p.d.v. istoric; Originea? Faptul că suntem latini este un trăsătură de finețe, zic eu; Atitudinea? Here you go! Belgia este o țară cu o identitate neînchegată, dar care respiră și inspiră atitudine din toți porii, the right attitude.
O fi Leul* din Țara leului**? Și dacă nu, ar putea locui aici?
*Simbolul de pe stema Belgiei.
**România, exprimată metaforic, după vechiul simbol monetar.
Eu am ajuns la o conluzie destul de “personala”, ca sa nu zic ciudata pe tema asta. Mi se pare ca imaginea unei tari este data de modul in care tara respectiva are grija de propriul popor. Mi se pare ca oamenii sunt singurul lucru care poate avea vreo influenta asupra imaginii de tara, restul sunt doar obiecte in peisaj. Nici un “slogan” turistic nu va avea consistenta, atata timp cat nu vine de la noi, nu e compus de noi. Iar romanii sunt mult prea stresati, Romania ii face asa. Cum ar putea Romania sa fie un the land of choice, daca romanii au impresia ca nu au alternative la multe din situatiile in care sunt, daca pentru multi considera ca singura alegere este Romania sau nu-Romania?
Am ajuns la concluzia asta dupa un studiu la fel de personal. Am observat ca daca chiar iti e dor si drag de tara poti sa convingi oameni sa o viziteze. Noi in Hirosaki unde stau eu nu am fost niciodata mai mult de 4 romani pe an, dar stiu cam toti atatia oameni care au vizitat Romania dintre japii de aici si e doar un oras mic. Si familia mea adoptiva de aici face planuri de viitor…si in orasul asta satuc sunt oameni care invata limba romana…te-ai intreba de ce. Si eu ma intreb si vreau sa cred ca e din cauza Romaniei, ca are miracolul ei.
Ti-am parcurs commentul cu ochii mari si l-am incheiat cu un zambet. Intr-adevar, este vorba de stilul romanului de a fi, ce transmite el , si de word -of- mouth, daca e chiar gura lui, e si mai bine. Mi am facut o prietena foarte buna din Polonia. Da, la inceput, amandoua am esuat in a spune ceva despre tara celeilalte. Pasul doi a fost: let’s talk about it, then..entuziasmul fiecareia facand totii banii. La fel cu Turcia. Li s-a facut observatie ca nu au pomenit de partile mai negre/gri ale tarii. Insa noi, publicul, la unison parca, le am luat apararea:”Insa noua ne place ce ne-au oferit, nu vrea sa stim despre the dark sides”. Imaginile m au convins ca in Turcia ai ce vedea , dar emotia lor m-a convins ca trebuie vizitata.In cazul Poloniei, mi am pierdut un centimetru de zambet cand am auzit parerea sincera pe care polonezii o au despre romani: “Stau in fata bisericilor si cersesc, beau”. Personal, nu cred ca este vorba in totalitate de romani, ci de locuitori ai teritorului roman. Ce ti s-a intamplat tie, cu turistii dornici sa vada Romania, se datoreaza in primul rand tie, si dupa aia Romaniei. Ordinea este fireasca: degeaba avem frumuseti daca le ascundem.
Cu cât cunoaștem mai mulți oameni cu atât lumea este mai mică.. (Ai scris în intro că lumea este atât de mică)
(degeaba avem frumuseti daca le ascundem)
Totuși, nu facem nici un efort pentru a ne ascunde frumusețile, la fel cum, de cele mai multe ori nu facem nici un fel de efort pentru a le arăta..
Pentru că am vorbit cu mai mulți trainee din medii destul de diferite (Africa, Asia, SUA, Europa) despre România și despre români.. mi-am conturat câteva opinii personale în acest sens.
) spun asta pentru că am adus câțiva.. de la aeroport și am fost martor de la primele reacții.
Diferența dintre o țară și alta este dată de percepția publică despre țară iar percepția publică este influențată mai multe de oameni decât de resurse și este influențată în principal prin media.
Părerea străinilor despre RO este în general zdruncinată atunci când ajung în România
Ca o mențiune suplimentară, eu continui să cred că indiferent dacă poate fi considerat ca avantaj sau dezavantaj.. de la un anumit punct, contează doar cine ești și nu de unde vii..
@Marius: De acord.:) Am să mă explic, însă, mai bine, cred că sunt cam vagă uneori.:D Prin simplu fapt că nu ne arătăm frumusețile e ca și cum le-am ascunde.De ce? Pentru că lumea e mare daca nu ieși cu nimic în evidență, și mică daca te impui (asta e chintesența intro-ului). E doar o chestie de nuanță, și culmea, contează. Dacă eu și colega mea de facultate nu am fi avut obiectiv comun în Bruxelles, nu ne-am fi întâlnit.:) Mi-am format imagini despre anumite țări, aici în Erasmus, nu numai din prezentările lor, mai profesioniste sau nu, ci și din modul lor de a fi, de a interacționa.
De aceea, cred și eu că este mai important cine ești, sau ceea ce arăți că ești, pentru că așa vei ajuta la conturarea unei imagini dezirabile asupra locului de unde vii, construită organic, aparte de stereotipurile în care erai împachetat înainte de a fi cunoscut chiar.. word-of-mouth-ul nu poate fi contestat, lucru cunoscut. Brand personal, creat și adhoc, așadar.
Totuși, aceste rezultate, legate de fond, se văd în timp.E un proces cronofag. Și uneori nu avem răbdare, pentru că doare. Mai ales când îți spune cineva că nu ar vizita România pentru că nu este o țară dezvoltată și că preferă altele, precum Belgia. Depinde care le sunt interesele în ceea ce privește România.
Și da, subscriu la “imaginea României încă de pe aeroport”. Când am venit din State, cu un entuziasm mai mare decât cel de la plecare, am fost trezită de “frumoasele vorbe ale compatrioțiolor mei, și parte feminină și masculină. După ce am încercat să fac o mică descriere României unor vizitatori londonezi, mi s-a făcut observație să mă mișc mai repede, zis pe românește de niște” cavaleri”, în contextul în care chiar mă mișcam:).Adaug că ploua, simbolic, bacovian, afară.Welcome to your country, Dumi! mi-am zis.Sper să fi fost un exemplu singular. Otherwise, I love my country!